Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman au ridicat în vederea continuării cercetărilor 150 de kg de articole pirotehnice, deținute în mod ilegal de un bărbat din comuna Peretu.
În ziua de 15.12.2023, aflându-se în continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” și “comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Municipiului Roșiori de Vede, la locuința unui bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Peretu.
În urma activităților au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 150 de kg de articole pirotehnice, din categoriile F2 și P1.
Cercetările continuă sub asupravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.