Pentru români, sfârșitul de an este marcat de un plus de emoție, căci perioada 16-22 decembrie este în fiecare an presărată de evenimente specifice, de comemorare a eroilor Revoluției de la 1989.
În istoria noastră, 22 Decembrie vă rămâne întotdeauna Ziua Libertății și a Victoriei, ziua unui nou început pe care românii și l-au clădit pe principiile aproape instinctive ale libertății și drepturilor individuale.
22 Decembrie 1989 este reperul generațiilor noastre, punctul zero al istoriei recente care a schimbat fundamental destinul României.
România împlinește 34 de ani de la Revoluție, ani în care a continuat să își scrie istoria în democrație și libertate. 34 de ani în care România a progresat, dar a avut și momente de declin, 34 de ani în care românii au cunoscut solidaritatea, dar s-au lăsat și dezbinați.
În 1989 s-a produs un act fondator pentru ordinea democratică în care trăim astăzi. Eroii din Decembrie 1989 au aspirat la o Românie democratică, în care fiecare român este ascultat și protejat.
Fără idealurile și efortul acestor tineri, fără trăirile pe care le-au simțit și fără dureroasele pierderi, nimic din ce avem astăzi nu ar fi existat și nimic nu va fi vreodată de ajuns pentru a cinsti memoria lor !
Trebuie să fim recunoscători crezurilor acestor tineri, pentru care dorința de schimbare a reprezentat mai mult decât orice altceva, să învățăm din trecut și să prețuim ceea ce am primit.
Aceste zile de decembrie trebuie să fie moment de reflecție pentru noi toți. Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății rămâne încărcată de durerea pierderii celor care și-au dat viața pentru ca națiunea noastră să lase în urmă trecutul întunecat al comunismului.
Sacrificiul românilor care au dispărut în lupta cu rămăşiţele regimului totalitar nu a fost în zadar. Moştenirea lor trebuie respectată şi apărată. Lupta pentru libertate este o datorie permanentă a fiecăruia dintre noi.
Astăzi, România este un pol de securitate regională, o țară care face eforturi pentru a oferi tuturor cetățenilor ei un trai cât mai bun și mai sigur, aici, pe meleagurile natale.
Suntem obligați să nu uităm că România de astăzi, România democratică, europeană și euro-atlantică, și-a construit acest nou început…începând cu 22 decembrie 1989.
Deputat P.S.D. Teleorman
Prof. Florin Piper-Savu
Articolul (DECLARAȚIE POLITICĂ) FLORIN PIPER-SAVU, 22 DECEMBRIE 1989 – UN NOU ÎNCEPUT apare prima dată în Antena 3 Alexandria.