× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Femeie agresată fizic de soț pentru că a vrut să-l împiedice să consume băuturi alcoolice

Liber in Teleorman • 03-11-2023, 14:00:12 • 98 vizualizari
 

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Crângu au dispus reținerea unui bărbat de 62 de ani, din comuna Seaca, cercetat sub aspectul încălcării măsurilor restrictive impuse prin ordinul de protecție provizoriu.

La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 10:30, Poliția Municipiului Turnu Măgurele a fost sesizată prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că o femeie de 59 de ani, din comuna Seaca, ar fi fost agresată fizic de către soț.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Crângu, din cercetările preliminare reieșind faptul că femeia ar fi fost agresată fizic de către soț pentru că ar fi încercat să îl împiedice să consume băuturi alcoolice.

Pentru siguranța victimei, procedând la completarea formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, stabilind o serie de măsuri restrictive în ceea ce îl privește pe bărbat.

În aceeași zi, în jurul orei 16:00, bărbatul ar fi încălcat măsurile stabilite prin ordinul de protecție provizoriu, prin aceea că ar fi pătruns în curtea locuinței și nu ar fi păstrat distanța față de victimă.

În urma administrării probatoriului, față de bărbatul de 62 de ani a fost dispusă măsura reținerii, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, potrivit IPJ Teleorman.

 
 
Continuare pe Liber in Teleorman » Articole Liber in Teleorman »
 
Femeie Agresată Pentru împiedice Consume Băuturi Alcoolice