× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

„Capra cu trei iezi”, un film care trebuie văzut

Ziarul Mara • 10-11-2022, 10:00:18 • 215 vizualizari
 

Din 28 octombrie, în cinematografele din România rulează filmul „Capra cu trei iezi”, o adaptare horror după basmul lui Ion Creangă, ecranizarea urmând firul inițial.

Vorbim despre un film românesc care a primit Premiul Publicului a TIFF 2022, iar publicul este cel mai aspru critic, credem noi.

Și ne permitem să remarcăm, cu dreptul pe care îl are spectatorul, că acest premiu i s-a cuvenit, pentru că este un film bun, care merită văzut și revăzut!

În data de 8 noiembrie 2022, la Happy Cinema Alexandria a avut loc o sesiune Q&A. Cu această ocazie, spectatorii au avut posibilitatea să pună întrebări și să primească răspunsuri de la regizorul și scenaristul filmului, Victor Canache și de la producătorul ecranizării, Luana Georgiță.

Am avut deosebita plăcere să discutăm, timp de peste o oră și jumătate, cu acești tineri talentați, optimiști, cu dragoste pentru artă și drag de România.

Victor Canache este absolvent al Facultății Artele spectacolului de teatru (Actorie), clasa Maia Morgenstern, din cadrul Universității Hyperion, iar Luana Geogiță a absolvit Facultatea de Drept. S-au cunoscut acum 12 ani, în București și formează un cuplu (frumos!), dedicându-se pasiunii pentru cinematografie pe care o are Victor: „Eu de când mă știu am vrut să fiu actor! La 4 ani și jumătate am spus prima dată că vreau să fiu actor!”.

Au acum 36 de ani și au trăit „visul american” timp de 5 ani, perioadă în care Victor Canache, susținut de Luana, a fost actor figurant și cascador la Hollywood, a făcut reclame.

Amândoi au revenit în România pentru că le era dor de țara lor, de oameni, de modul de viață de aici.

Plecarea peste ocean a avut ca scop strângerea de fonduri pentru a face film. Și a fost scurt-metrajul.

A urmat o a doua aventură în America, de câteva luni, pentru a obține bani pentru film. Au fost ajutați de diaspora, de scurt-metrajul deja existent, de iscusința Luanei, pe umerii căreia a „apăsat” organizarea prezentării în fața potențialilor sponsori.

Din 12 orașe în care programaseră să ajungă, au fost prezenți doar în 5, pandemia împiedicându-i să-și ducă la final ceea ce planificaseră.

Luana, o bistrițeancă hotărâtă, calculată și calmă, i-a fost alături lui Victor și, în anul 2020, au mărit platoul de filmare (unde făcuseră scurt metrajul), cooptându-i în echipă pe tatăl și fratele ei.

„Am folosit lemnul unei case vechi, din comuna dâmbovițeană Malul cu Flori. Am fost întrebat „Cine va desface lemnul?”, iar când am spus că eu, am fost privit cu mirare”, ne-a mărturisit Victor Canache.

Filmările au durat 21 de zile, cei doi au dormit pe platourile de filmare, „cu un câine între noi, să ne încălzim”, iar Victor Canache a fost inclusiv cascador în acest film, ultimele secvențe ale scenei finale cu focul avându-l pe el ca protagonist (cascadorul inițial având nevoie să fie înlocuit).

Tinerii aceștia minunați au făcut un film care merită văzut, a cărui acțiune se petrece într-un sat românesc din secolul al XIX-lea. O văduvă, mamă a trei copii, înfruntă greutățile vieții și face dreptate, pedepsindu-l pe cel rău.

Maia Morgenstern este actrița care, alături de Marius Bodachi, precum și de trei copii din Malul cu Flori (alții decât cei din scurt-metraj, deoarece aceia crescuseră!) joacă în filmul regizat de Victor Canache și produs de Luana Georgiță.

Filmul are succes la public, oamenii vin să-l vadă, ceea ce și-au dorit, de altfel, realizatorii lui.

„Planuri de viitor? Să putem da înapoi banii celor care au crezut în noi, calculând inflația și timpul care a trecut. Apoi? „Ana lui Manole”, aceasta este ecranizarea pe care o plănuim”, ne-a spus regizorul.

Până atunci, doar cuvinte de laudă despre film și despre Victor Canache și Luana Georgiță, însoțite de invitația pe care v-o adresăm: Mergeți să vedeți acest film! Merită văzut!

Cornelia RĂDULESCU

 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Trebuie Văzut