Eveniment rutier în orașul Zimnicea, pe str. Giurgiului, marți. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și două echipaje SAJ Teleorman.
Au fost patru persoane rănite, doi adulți și doi copii, de gen feminin, cu vârste cuprinse între 5 și 36 de ani. Acestea erau conștiente și cooperante, neîncarcerate, cu diferite traumatisme, motiv pentru care au fost transportate la Spitalul Orășenesc Zimnicea.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări, a transmis ISU Teleorman.