Într-un moment crucial, cu doar câteva luni înainte de alegerile electorale din 2024, traseismul politic face valuri în Teleorman. După ce deputatul Ică Calotă a surprins opinia publică trecând de la PNL Teleorman la AUR, acum șapte primari ai PNL părăsesc partidul și vor candida pe listele PSD în scrutinul electoral din anul viitor.
Printre cei care au luat decizia de a schimba tabăra, potrivit surselor noastre, se numără Ioana Magereanu din Ștorobăneasa, Ilie Calotă din Balaci, Stelian Șerban din Sârbeni, Marian Nonea din Lița, Vița Necea din Nenciulești, Ionel Neagu din Troianul și Stelea Vîrtopeanu de la Băbăița. Acești primari, care în 2020 au mers în fața alegătorilor cu promisiuni liberale, au decis acum să se alăture social-democraților, marcând o serie de trădări în rândurile PNL.
Fenomen de traseism nu este unul nou în peisajul politic de la noi, însă e curios de ce migrează politicienii între două partide care, cel puțin pe hârtie, sunt într-o coaliție guvernamentală, într-un fel de USL2 în urma căruia nu s-a cunoscut nicio dezvoltare esențială, din contră, totul s-a scumpit enorm, oamenii sunt tot mai amărâți, criza se simte în casele multor români, iar firmele se închid pe bandă rulantă.
Citiți și: Tic-Tac, vin alegerile. Cum se va vota în Teleorman
Citiți și: Deputatul Ică Calotă a trecut la AUR