Este o perioadă în care atenția tuturor se îndreptă spre persoanele mai puțin norocoase. În preajma sărbătorilor de iarnă, în care centrul atenției nu sunt nimeni alții decât copiii.
Fii parte din povestea unui copil special, care are nevoie de ajutor, sprijin și integrare. Oamenii de bine, care doresc să facă o faptă bună sunt invitați de reprezentanții asociației să participe la un eveniment caritabil, acolo unde pot licita pentru achiziționarea de ornamente și decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă.
”Magia copiilor speciali este unică, ea se regăsește în fiecare privire curioasă, în fiecare mângâiere caldă sau în fiecare refugiu iubitor pe care îl oferă oamenilor. În cadrul licitației noastre, vom arăta ceea ce pot realiza copiii noștri, potențialul enorm și șansa pe care fiecare om din comunitate i-o datorează pentru a avea un ritm al vieții cât mai blând. Este o ocazie de a ne reuni și de a le da șansa să meargă, poate pentru prima dată într-o tabără și să le celebrăm reușitele. O tabără a speranței. O tabără altfel, dar în același timp firească!”, acesta este îndemnul pe care reprezentanții asociației îl transmit adulților din comunitate.