× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Locuitorii din Videle pot ieși la pensie, cu doi ani mai devreme

Exploziv News 24 • 24-07-2023, 14:00:45 • 284 vizualizari
 

Legea nr. 236/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a fost modificată la art. 65 alin.(5), în sensul în care se extinde numărul persoanelor care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, din zonele afectate de poluare remanentă.

Mai exact, vor beneficia de reducere cetățenii care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum și pe o rază de 8 km în jurul acesteia. Prin modificarea legislativă a fost extins, practic, numărul localităților. Orașul Videle a fost introdus, pe lângă alte orașe din țară în listă, la propunerea deputatului de Teleorman, Cristi Barbu.

Conform legii, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

 

 
 
Continuare pe Exploziv News 24 » Articole Exploziv News 24 »
 
Locuitorii Videle Pensie Devreme