COMERȚUL STRADAL ÎN ALEXANDRIA – NOI REGULI DE LA 1 IANUARIE 2026
Primăria Municipiului Alexandria informează că, începând cu data de 01.01.2026, intră în vigoare Regulamentul pentru desfășurarea comerțului de întâmpinare pe raza municipiului Alexandria, aprobat prin H.C.L. nr. 234/30.07.2025.
Astfel, începând cu această dată, persoanele fizice și juridice care doresc să desfășoare activități de comerț de întâmpinare pe raza municipiului Alexandria trebuie să depună la Primărie o cerere scrisă, însoțită de următoarele documente: lista produselor propuse spre expunere; plan de amplasament/schiță cu locația propusă; copie după avizul/acordul de desfășurare a activității emis de Primăria Alexandria sau de o altă instituție publică competentă.
Avizul de desfășurare a activității va fi acordat doar persoanelor fizice sau juridice care dețin aviz sau acord comercial pentru activitatea declarată, corespunzător punctului de lucru în fața căruia se solicită expunerea. Avizul se va elibera pentru o perioadă de minimum 6 luni.
Potrivit regulamentului, tariful perceput pentru această activitate este de 5 euro/mp/lună, echivalat la cursul B.N.R. din ziua plății, și se va achita în contul instituției:
RO89TREZ60621300250XXXXX, reprezentând taxa pentru ocuparea domeniului public.
Plata se va efectua integral, la data emiterii avizului, pentru întreaga perioadă solicitată, dar nu mai puțin de 6 luni.
Suprafața maximă admisă pentru desfășurarea comerțului de întâmpinare este de cel mult 10% din suprafața spațiului comercial deținut, dar nu mai mare decât lățimea fațadei spațiului autorizat.
În cazul în care activitatea se desfășoară pe trotuar, aceasta va fi avizată favorabil doar cu respectarea unei distanțe minime legale de 1 metru, necesară circulației pietonale.
Se interzice desfășurarea activității de comerț de întâmpinare: pe strada Libertății, tronsonul cuprins între strada Ion Creangă și strada București (zonă pietonală centrală); în Piața Centrală, cu excepția tarabelor destinate comercializării de fructe și legume; pe partea carosabilă a drumurilor publice; pe pistele pentru biciclete; pe rampele de acces pentru persoanele cu dizabilități.
Related
COMERȚULSTRADALALEXANDRIAREGULIIANUARIE
Citeste pe Ziarul Teleormanul 17 vizualizări 30-09-2025, 10:00:20 Articole Ziarul Teleormanul
Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul