× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR INTERZISE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI

IPJ Teleorman • 30-05-2024, 10:00:48 • 47 vizualizari
 

24 Mai 2024Sursa: IPJ TR

În fapt, în ziua de 23 mai a.c., în jurul orei 15:30, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe DJ 601F, în satul Văcărești, comuna Drăgănești de Vede, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în municipiul Roșiori de Vede.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
 
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, a fost luată măsura reținerii persoanei bănuite, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Notă: Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
 
Continuare pe IPJ Teleorman » Articole IPJ Teleorman »
 
CERCETAT PENTRU CONDUCERE INFLUENȚA SUBSTANȚELOR INTERZISE REȚINUT POLIȚIȘTI