Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare- Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată- pentru mai multe județe din țară, inclusiv Teleorman. Atenționarea este valabilă începând de astăzi, ora 10.00, și până mâine, la aceeași oră.
Potrivit mesajului, la munte, în sudul Banatului, în Oltenia, Maramureș, Moldova, Muntenia, în Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei vremea va fi instabilă. Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară și noaptea și în celelalte regiuni. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și căderi de grindină.
Notă: instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele două zile, în cea mare parte a țării.