× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Eugen Pîrvulescu si Remus Borza, întâlniri cu primarii din județ și cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate

Impact News 24 • 31-08-2023, 14:00:45 • 86 vizualizari
 

Am condus, astăzi, ședința Biroului Politic Județean al PNL Teleorman, în cadrul căreia m-am întâlnit cu primarii PNL din județ și cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate. Le-am transmis tuturor celor prezenți că îi susțin, în continuare, în demersurile lor de a accesa bani de investiții prin PNRR, Anghel Saligny sau fonduri europene.

Alături de noi s-a aflat și domnul Remus Borza, consilierul președintelui PNL Nicolae Ciucă. Acesta a preluat mesajul filialei județene, urmând să transmită conducerii centrale a partidului, că este nevoie de continuitate a proiectelor din Anghel Saligny și introducerea urgentă a sistemelor de alimentare cu gaze în Teleorman, în condițiile în care, în județul nostru, nu există nicio localitate rurală racordată la rețeaua de gaze.

Remus Borza ne-a asigurat de susținerea sa și a conducerii PNL și le-a transmis tuturor celor prezenți că cea mai mare șansă de dezvoltare a României este accesarea de fonduri europene.

După discuții constructive am ajuns, împreună, la concluzia că județul Teleorman, prin implicarea primarilor PNL, este pe un drum de construcție.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Precizări:

Media IMPACTNEWS24
 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Pîrvulescu întâlniri Primarii Județ Reprezentanții Instituțiilor Deconcentrate