Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare pentru România în valoare de 500 de milioane EUR (2,5 miliarde RON) pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producție a biocombustibililor.
Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de criză și de tranziție (TCTF) pentru măsuri de ajutor de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 și modificat la 20 noiembrie 2023 și la 2 mai 2024.
În cadrul acestei scheme, pe care România intenționează să o finanțeze prin intermediul Fondului pentru modernizare al UE, ajutoarele vor fi sub formă de granturi directe.
Măsura va sprijini investițiile în noi capacități de producție a biocombustibililor avansați vizați, precum bioetanolul, combustibilul de aviație sustenabil și uleiul vegetal hidrotratat. Prin sprijinirea biocombustibililor avansați, măsura va genera reduceri semnificative ale gazelor cu efect de seră, limitând în același timp impactul asupra agriculturii în comparație cu biocombustibilii convenționali produși din culturi alimentare.
Comisia a constatat că schema României este conformă cu condițiile stabilite în TCTF. În special, ajutoarele vor sprijini introducerea accelerată a energiei din surse regenerabile și, prin urmare, vor contribui la atingerea obiectivelor UE în materie de climă și de energie, vor respecta intensitatea maximă a ajutorului și vor fi acordate cel târziu până la 31 decembrie 2025.
Comisia a concluzionat că schema României este necesară, adecvată și proporțională pentru a accelera tranziția verde și a facilita dezvoltarea anumitor activități economice care sunt importante pentru Planul REPowerEU, în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu condițiile stabilite în TCTF.
Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat schema notificată de România în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
Cornelia RĂDULESCU