× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Piedone, în Teleorman / Ce a găsit la unitățile controlate și ce sancțiuni s-au dat

Ziarul Teleormanul • 27-02-2025, 10:00:17 • 108 vizualizari
 

Marți, 25 februarie, în Teleorman au avut loc mai multe acțiuni de control la unități de alimentație publică, supermarketuri și centre pentru persoane vârstnic, sub coordonarea președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Victor Popescu Piedone.
Aceste acțiuni s-au desfășurat cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor legale și protejarea drepturilor consumatorilor.
Rezultatele verificărilor în județul TELEORMAN:
1. SC LIDL DISCOUNT SRL – Roșiori de Vede
• Deficiențe: produse cu ambalaje degradate, produse cu data durabilității minimale (DDM) depășită, igienă necorespunzătoare în zona de bake off (tăvi neigienizate, cuptor cu urme de rugină), vitrine cu produse congelate neigienizate, legume cu gramaje diferite față de cele indicate.
• Sancțiuni: 4 amenzi în valoare de 22.000 lei.
2. Regal Distribution SRL – Alimentație publică – Roșiori de Vede
• Deficiențe: materie primă fără elemente de identificare, produse neconforme din punct de vedere al depozitării și igienei (ciorbă, sosuri, maioneză), ustensile necorespunzătoare, rafturi neigienizate în camerele frigorifice.
• Sancțiuni: 3 amenzi în valoare de 19.000 lei, 145 kg de produse în valoare de 10.750 lei oprite de la comercializare, măsura de oprire temporară a prestării serviciilor (OTPS) până la remedierea deficiențelor.
3. Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Dependente „Sfânta Maria” Talpa
• Deficiențe: lipsa afișării meniului și a orarului de vizită, igienă precară a filtrelor de aer condiționat, saltele și perne neprotejate, deficiențe în depozitarea alimentelor (pulpe de pui și salam fără etichete). De asemenea, au fost găsite în unitatea medicală a căminului o serie de medicamente EXPIRATE din august 2023 și octombrie 2024.
• Sancțiuni: 2 amenzi în valoare de 4.000 lei și 2 avertismente.

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Piedone Teleorman Găsit Unitățile Controlate Sancțiuni