× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Dănuț Cristescu: ” Biserica Ortodoxă în sine, ca instituție, nu poate fi condamnată!”

Infoexpres TV • 30-01-2023, 14:00:27 • 303 vizualizari
 

Credința românilor ortodocși din Ucraina nu poate fi condamnată – indiferent de acuzațiile aduse de securitatea ucraineană! Rezolvarea problemelor de securitate invocate de ucraineni pentru raziile din bisericile românești din Ucraina nu trebuie să se transforme într-o prigoană a credincioșilor ortodocși de etnie română și nici o prigoană împotriva limbii române. Faptele unor indivizi – dacă ele există cu adevărat – nu trebuie să fie transformate într-o culpă colectivă în numele căreia se face o epurare etnică și religioasă a comunităților românești din Ucraina.

Există două soluții la problema bisericilor ortodoxe românești din Ucraina:

1. Statul ucrainean și Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia de la Kiev) să permită oficierea slujbelor în limba română, în comunitățile de români.

2.Organizarea unor consultări în comunitățile ortodoxe românești din Ucraina pentru retragerea din Biserica Ortodoxă Ucraineană, derivată din Patriarhia rusă de la Moscova și revenirea lor în Biserica Ortodoxă Română – Patriarhia Română.

Legea ucraineană permite afilierea unor centre religioase din Ucraina la centre religioase din afara țării. „Statul recunoaște dreptul unei comunități religioase la subordonarea ei canonică și organizatorică oricărui centru religios (conduceri religioase) din Ucraina și de peste hotare și schimbarea liberă a acestei subordonări prin efectuarea modificărilor corespunzătoare în Statutul (regulamentul) comunității religioase”.

Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei și Mitropoliei Bucovinei din perioada sovietică. Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 9 aprilie 1992: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chişinău, şi a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi. Patriarhia Română nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”.

În Ucraina sunt 121 de parohii ortodoxe în care slujba se ține în limba română. Dintre acestea, 110 au afiliere moscovită și sunt în regiunile Cernăuți și Odesa. Alte 7 parohii se află în regiunea Transcarpatica și au ieșit de sub tutela canonică a Bisericii ruse, iar 4 parohii din regiunea Odessa sunt parte Bisericii Ortodoxe Române, prin afiliere la Mitropolia Basarabiei, revenite în BOR după încheierea Războiului Rece și a dominației sovietice.

Pe 1 decembrie 2022, președintele Zelenski a emis decretul cu nr. 820/2022, prin care a aprobat decizia Consiliului Național de Securitate și Apărare de a dispune Radei Supreme a Ucrainei ca în două luni să prezinte spre examinare un proiect de lege „privind imposibilitatea ca organizațiile religioase afiliate centrelor de influență din Federația Rusă să funcționeze în Ucraina”.

Canonic vorbind, în această situație se află și cele mai multe dintre parohiile din comunitățile de români (121), care au rămas în această subordonare canonică pentru a putea continua susținerea slujbelor în limba română. Mai multe organizații civice ale românilor din afara țării susțin acum ca parohiile românești din Ucraina să revină la Biserica Ortodoxă Română, fie prin afiliere la Mitropolia Basarabiei, de la Chișinău, care s-a reînființat după perioada sovietică, fie prin reînființarea Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuți.

Dan Cristescu, senator PSD Teleorman

 
 
Continuare pe Infoexpres TV » Articole Infoexpres TV »
 
Dănuț Cristescu Biserica Ortodoxă Instituție Condamnată