× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Cum împarte Adrian Gâdea "ciolanul" în ambele tabere, PSD și PNL. Sistemul din spatele jafului din bani publici.

Global Teleorman • 15-05-2024, 10:01:01 • 226 vizualizari
 

Atât la nivel național, cât și la nivel județean, există un grup de firme bine conectate la contracte cu statul. Adesea, aceste firme sunt afiliate celor două tabere politice, PSD și PNL, și obțin contracte, în cele mai multe cazuri, pe linie de partid.

Unele dintre cele mai recente achiziții făcute de Consiliul Județean Teleorman se conturează în jurul a câtorva obiective de interes public, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria, Roșiori de Vede și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Teleorman.

Suma scoasă la licitație, pentru dotarea cu mobilier și echipamente digitale, este de 1.917.497 RON.

Până acum, 544.701 LEI au fost câștigați de două firme, DAC TEHNOLOGY SRL, loturile 4 și 5, și EUROPE ONE DREAM TREND SRL, lotul 9.

DAC TEHNOLOGY SRL este administrată de Panait Nicoleta Melania și Panait Marian. Firma are 591 de contracte cu statul, majoritatea cu primării PSD, în valoare de 41.784.677 RON.

EUROPE ONE DREAM TREND SRL este administrată de Unal Esat, iar director general este Asmarande Dragoș Paul, angajat al primăriei Iași, Serviciul Proiecte Europene.

Firma a obținut 42 de contracte cu statul, în valoare de 8.625.146 RON.

Asmarande Dragoș Paul este strâns legat de fostul viceprimar al Iașului, Gabriel Harabagiu, acuzat de numeroase fapte de corupție.

Majoritatea contractelor EUROPE ONE DREAM TREND SRL sunt cu primării PNL, dar nu prea mai contează asta, din moment ce PSD și PNL sunt unul și același partid.

Avându-se ca frații la centru, pare că Adrian Gâdea a primit indicații să împartă cele aproape două milioane de lei ambelor tabere, că doar vin alegerile și e nevoie de bani.

Rămâne de văzut dacă toată suma va fi "câștigată" de cele două firme, dar vom urmări cu atenție această licitație. Nu de alta, dar Gâdea cel credincios are tendința de a fi risipitor, alocând bani unor firme care vând totul la prețuri cu mult peste ce oferă piața, dar despre asta vom vorbi într-o altă investigație.

 
 
Continuare pe Global Teleorman » Articole Global Teleorman »
 
î Mparte Adrian Ciolanul î Ambele Tabere Sistemul Spatele Jafului