Pare că, singurul candidat care a înțeles că varianta sigură pentru dezvoltarea și bunăstarea Teleormanului stă în atragerea de fonduri europene, este Gabriel Florea, candidatul AUR pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman.
Poate vi se pare că folosim cuvinte pompoase, mari, însă, aceasta este realitatea. Modalitatea omului politic de a se ”exprima” stă mai mult în fapte și nu în vorbe. Ok, o să spuneți că proiectele cu fonduri europene sunt greu de implementat, și, da, este adevărat, însă, ce nu știam până acum, și la asta s-a gândit Gabriel Florea, este faptul că prin parteneriatele transfrontaliere, banii de la Uniunea Europeană ajung mai repede în teritoriu. Mergând pe această idee, în calitate oficială, conducerea AUR Teleorman a identificat în țara vecină, Bulgaria, zonele cu care am putea crea relații bilaterale, a format o delegație română care să ne reprezinte și a mers să discute cu oficialii bulgari.
Într-o organizare minuțioasă, cu un program foarte bine pus la punct, Gabriel Florea a încercat, la întrunirile la care a participat timp de două zile, să-i convingă pe omologii bulgari că singura opțiune de dezvoltare a celor două regiuni este parteneriatul. Imaginile video nu mai au nevoie de comentarii, mai ales că pe parcursul discuțiilor, temele principale abordate au fost legate de asocierea și sprijinirea producătorilor locali din cele două țări, dar și infrastructura rutieră (este bine cunoscut faptul că, județul Teleorman are două ieșiri la Dunăre, acolo unde se învecinează cu bulgarii, respectiv la Turnu Măgurele și la Zimnicea). La prima întâlnire au participat Ivan Malkodanski- președintele regiunii Plevna, Boyko Todorov – vicepreședintele consiliului regiunii Plevna și Damian Radentxov – vicepreședinte consiliului regiunii Plevna.
Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că Gabriel Florea este un patriot desăvârșit, își iubește țara și cinstește ori de câte ori are ocazia memoria înaintașilor noștri. Prin urmare, deplasându-se în Bulgaria nu putea rata ocazia să discute și cu primarul din localitatea Pordim, Detelin Vasilev, acolo unde există și este deschis publicului un muzeu dedicat regelui Carol I. Locul unde a fost înființat acest muzeu are o importanță istorică pentru cele două state, fiind domiciliul suveranului pe timpul războiului de independență. Localitatea Pordim se află la aproximativ 70 de kilometri de municipiul Turnu Măgurele. Casa-muzeu poartă numele Majestății Sale Regele Carol I şi deţine încă mobilier, obiecte şi armament folosite în acel război vital pentru reunificarea României.
Candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Gabriel Florea a promis că va dona bustul lui Carol I muzeului bulgar.
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor
Executat de SC EXPLOZIVNEWS24 SRL
Cod mandatar financiar coordonator: 21240330