× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Bărbat din Alexandria arestat pentru proxenetism

Actualitatea de Teleorman • 12-07-2024, 14:00:45 • 72 vizualizari
 

Polițiștii din cadrul Serviciului de investigații criminale al I.P.J. Teleorman au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din Alexandria, cercetat într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.

În urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că, în perioada februarie-iulie 2024, bărbatul ar fi înlesnit, în mod repetat, practicarea prostituției de către patru femei cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, domiciliate în municipiul București și județele Teleorman și Giurgiu.

În ziua de 11 iulie, în vederea completării probatoriului, polițiștii au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Alexandria, la imobile situate în localitate.

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă și bani (aproximativ 30.000 de lei).

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului, pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de investigații criminale al I.P.J. Teleorman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

The post Bărbat din Alexandria arestat pentru proxenetism appeared first on Actualitatea de Teleorman.

 
 
Continuare pe Actualitatea de Teleorman » Articole Actualitatea de Teleorman »
 
Bărbat Alexandria Arestat Pentru Proxenetism