× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Teleormănenii se pot înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice la începutul lunii viitoare / Sesiunea 2024 vine cu o serie de noutăți

Ziarul Teleormanul • 25-09-2024, 14:00:07 • 69 vizualizari
 

Administraţia Fondului pentru Mediu demarează sesiunea de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu data de 27 septembrie 2024, ora 10:00 şi până la data de 08 octombrie 2024, câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni, prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe siteul www.afm.ro.

“În anul 2024, Administrația Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ 2 miliarde de lei. Scopul nostru este să facilităm accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanțarea oferită prin acest program. Ne dorim să asigurăm resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în alte aproximativ 67.000 de gospodării, astfel că, după această sesiune vom putea discuta despre aproximativ 200.000 de gospodării care își vor reduce costul facturii la energie electrică și care vor utiliza energie verde. Sesiunea din 2024 aduce noutăți deosebit de importante în cadrul Programului. Este vorba despre finanțarea instalațiilor pentru stocarea energiei electrice produse de panourile fotovoltaice, o măsură esențială pentru maximizarea eficienței și independenței energetice a gospodăriilor. Totodată, am crescut considerabil subvenția, de la 20.000 lei la 30.000 lei, oferind astfel un sprijin financiar mai mare pentru cei care doresc să investească în energia verde.

Pentru a simplifica procesul de înscriere am adus îmbunătățiri semnificative aplicației informatice dedicate programului. Astfel, conturile utilizatorilor pot fi create înainte de deschiderea oficială sesiunii de înscriere, permițându-le astfel beneficiarilor să se familiarizeze cu aplicația și să fie pregătiți în avans. În ziua dedicată înscrierii va fi necesară doar încărcarea documentelor solicitate, eliminând astfel stresul și aglomerația. Ne dorim să asigurăm un proces de înscriere cât mai eficient, astfel că am decis ca fiecare regiune să aibă o zi destinată înscrierii și nu trei zile cum a fost anul trecut, având în vedere faptul că banii alocați s-au epuizat de fiecare dată într-un timp record. Această măsură va reduce semnificativ riscul de supraîncărcare a platformei și va oferi fiecărui solicitant șanse egale de a beneficia de finanțare.” a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Solicitanţii din Regiunea Sud Muntenia, implicit teleormănenii, se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice, în data de 3 octombrie 2024, bugetul alocat fiind în valoare de 321.000.000 lei.

Înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare. Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicaţie. Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicaţie sunt: a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie; b) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat de la ANAF; c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local; d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie; e) copia cărții funciare colective, dacă este cazul. Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru un singur imobil. Pentru solicitantul persoană fizică este eligibil proiectul care se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate.

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Teleormănenii înscrie Programul Fotovoltaice începutul Viitoare Sesiunea