Ziua Curățeniei Naționale, desfășurată în cadrul proiectului Let`s Do It, Romania! a fost marcată la Zimnicea printr-o acțiune de ecologizare a zonei riverane Dunării, în preajma punctului de trecere în Bulgaria.
Din nefericire, zona a avut și de această dată multe deșeuri menajere și alte resturi aruncate la voia întâmplării.
Voluntarii zimniceni s-au mobilizat pentru această acțiune de ecologizare, astfel încât împreună cu reprezentanții autorităților locale au adunat deșeurile aruncate la întâmplare.
În urma acestei acțiuni, zona limitrofă Dunării este ecologizată, autoritățile făcând apel către cei care frecventează sau tranzitează zona să aibă grijă de mediu și să păstreze curățenia.
Cornelia RĂDULESCU