× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Surpriză! Firmele de casă ale Primăriei Alexandria, datorie uriașă la bugetul local.

Global Teleorman • 05-11-2023, 14:00:58 • 163 vizualizari
 

Primăria Alexandriei a făcut publică lista firmelor care nu și-au plătit contribuțiile la stat. Cele mai mari datorii aparțin unui anteprenor de "succes", care se laudă că el își plătește dările către stat. Acum a venit momentul adevărului, iar "Grivei a fost prins cu rața-n gură".

Așadar, firmele cu cele mai mari datorii la bugetul Alexandriei sunt MARA PROD COM SRL și RECOND COM IMPEX SRL, și aparțin "Excelentului" Florică Mara.

Zilele trecute am publicat un articol în care scriam despre modul în care firmele lui Mara execută lucrări și cum s-a îmbogățit el de pe urma contractelor din bani publici. Acesta a reacționat printr-un comentariu pe pagina de Facebook, în care se dădea cinstit și se lăuda cum că el plătește contribuții la stat "mai mult ca oricine".

Astăzi, noi venim și publicăm dovada că Mara Florică minte de îngheață taxele, când vine vorba să-și plătească dările către stat.

MARA PROD COM S.R.L are o datorie de 95.754 lei, iar RECOND COM IMPEX SRL are o datorie de 115.738 lei la bugetul Alexandriei.

Deci, cum este cu plătitul taxelor, dom' Mara?

O datorie de peste două miliarde nu este mică, se pot face multe cu acei bani. Dacă erau firme oarecare, aveau deja conturile blocate. Dar na', așa e când ai sprijin politic, se roagă statul de tine să-ți plătești dările, in timp ce contribuabilii de rând, suntem executați pe loc.

Dacă Mara era un contribuabil fidel nu mai apărea pe lista rușinii, dar acea listă face referire la cei care uită că mai au și responsabilități, nu doar beneficii.

Dacă Florică este om cinstit, noi ne facem bagajele și vă lăsăm să fiți conduși de oameni ca el, care și-au construit imperii din banii contribuabililor, dar nu e. GHINION!

Ținem să mulțumim, pe această cale, celor care ne sprijină financiar, ajutându-ne astfel să putem continua investigațiile.

Vă invităm și pe voi să sprijiniți activitatea noastră, pentru că numai de la noi veți afla cine subminează economic acest județ.

Continutul nostru este gratuit, dar dacă doriți să sprijiniți activitatea noastră, ne puteți ajuta cu o sumă modică pe contul pe patreon https://www.patreon.com/globalteleorman

Deși aveți acces gratuit la publicația noastră, investigațiile pe care le desfășurăm necesită bani, timp și informare amănunțită.

O presă independentă depinde exclusiv de sprijinul cititorilor.

Vă mulțumim!

 
 
Continuare pe Global Teleorman » Articole Global Teleorman »
 
Surpriză Firmele Primăriei Alexandria Datorie Uriașă Bugetul