Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Dobrotești au reținut doi bărbați în vârstă de 25, respectiv 36 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii au identificat doi bărbați (unul în vârstă de 36 de ani, domiciliat în comuna Balaci, celălalt, de 25 de ani, din județul Argeș), prezumtivi autori.
Activitatea infracțională reținută în sarcina acestora constă în aceea că ar fi pătruns într-o anexă a unei gospodării din comuna Balaci, proprietatea unui bărbat în vârstă de 42 de ani din orașul Mioveni, de unde ar fi sustras un motoferăstrău și o motocositoare. Bunurile au fost recuperate, urmând a fi restituite persoanei vătămate.
Împotriva celor doi a fost dispusă măsura reținerii, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Teleorman, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Articolul Doi bărbați din Balaci, reținuți de polițiști. apare prima dată în ImpactNews24.