Primăria Alexandria a obținut 3.923.469,98 lei din fonduri europene pentru extinderea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7. Proiectul include construirea unui nou corp de clădire cu sală de mese, spații tehnice, grupuri sanitare și două săli de clasă.
Scopul investiției este îmbunătățirea accesului la educație de calitate pentru învățământul preșcolar, ca parte a inițiativei „#ReconstruimAlexandria”. Proiectul face parte din Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.