× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

“Teleormanul merită mai mult!” – conferință de prezentare a candidaților PNL / Nicolae Ciucă prezent la eveninent

Ziarul Teleormanul • 31-05-2024, 20:00:10 • 283 vizualizari
 

Astăzi, la Sala Polivalentă din Alexandria a avut loc evenimentul de prezentare a candidaților PNL Teleorman la alegerile locale din 9 iunie, desfășurat sub sloganul “Teleormanul merită mai mult!”, în prezența președintelui Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, dar și a invitaților din afara spectrului politic, Dorin Cojocaru – președinte Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), și Dragoș Atanasiu – președintele Grupului Eurolines Romania (în video).

Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, a deschis evenimentul și a menționat, cu această ocazie, faptul că s-au împlinit 4 luni de când a preluat conducerea filialei județene a PNL, perioadă în care s-a lucrat la reconstrucția filialei și în care, împreună cu membri partidului, a încercat să ajungă în toate localitățile județului. De asemenea, președintele PNL Teleorman a făcut apel către cei din conducerea centrală prezenți la Alexandria de a se uita mai mult către Teleorman, județ pe care l-a caracterizat ca fiind “decupat de la harta României”.

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea a subliniat, la rândul său, că diferența între județele și localitățile care sunt administrate de liberali este semnificativă față de celelalte, nivelul de dezvoltare fiind net superior.

Prezentat de Daniel Constantin ca fiind “viitorul președinte al României”, Nicolae Ciucă a declarat că este bucuros să revină la Alexandria, după ce o perioadă scurtă a avut funcția de președinte interimar al filialei județene. Acesta a subliniat importanța investițiilor pentru comunități, lucru pe care trebuie să-l facă președinții de consilii județene și primarii, fiind condiția esențială pentru a crea bunăstare pentru cetățeni. De asemenea, președintele PNL a declarat că liberalii și-au asumat drept obiectiv major să vină cu un program strategic pentru crearea clasei de mijloc în localitățile rurale românești, pentru că este foarte mare discrepanța între cei foarte puțini care au reușit să facă ceva în satele din România și cei foarte mulți care încă practică agricultură de subzistență sau care sunt nevoiți să trăiască din ajutoare sociale.

Au urmat luările de cuvânt ale unei părți dintre candidații liberali la primăriile din județ: Marius Stancu – Primăria Furculești, Sorin Ghimfus – Primăria Peretu, Haralambie Epure – Primăria Alexandria, Cornel Gogan – Primăria Videle, Daniel Băcanu – Primăria Lisa, Adrian Ghene – Primăria Nanov, Marin Țole – candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Teleorman.

Cu o numeroasă susținere în sală, Haralambie Epure le-a mulțumit celor care au muncit în toată această perioadă astfel încât “să ne îndeplinim cel mai frumos vis după atâția ani: PNL să conducă Primăria municipiului Alexandria”. De asemenea, vorbind despre campania electorală, acesta a caracterizat-o drept una dintre cele mai frumoase perioade, deoarece a ales să o facă în mijlocul oamenilor, pe stradă: “Îmi place să fiu printre oameni, să vorbesc cu ei, să le ascult ideile. Oamenii din Alexandria vor schimbarea, simt că au fost mințiți prea mult timp. Împreună, pe 9 iunie, vom adăuga un nou punct galben pe harta României!”.

(Comandat de PNL Teleorman – Publicat de SC Tele Media Pres SRL – CMF 21240015)

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Teleormanul Merită Conferință Prezentare Candidaților Nicolae Ciucă Prezent