Autoritățile din Alexandria anunță că au reușit să descopere proveniența mirosului pestilențial care, timp de câteva zile, a persistat pe raza municipiului și a fost extrem de deranjant pentru locuitori. Astfel, reprezentanții municipalității informează că „sursa discomfortului olfactiv a fost identificată” (le spunem, totuși, celor care au redactat textul că au folosit un cuvânt inexistent în limba română: „discomfort” este echivalentul, în limba engleză, al românescului „disconfort”; nu e nici prima și, sigur, nu va fi nici ultima dată când limba română iese cam șifonată din „comunicările” Primăriei Alexandria, așa că doar semnalăm și trecem peste).
„În fapt, a fost identificat un agricultor care a depozitat dejecții provenite de la animale pe terenul din extravilanul municipiului, aflat în proprietate, îngrăşămintele utilizate fiind întinse ulterior și încorporate în brazdă.
Astfel, în urma utilizării îngrășămintelor organice pentru fertilizarea culturilor a rezultat mirosul neplăcut de pe raza municipiului Alexandria.
Totodată, precizăm faptul că în urma tuturor verificărilor efectuate la sistemul de canalizare de pe raza municipiului Alexandria, nu au fost înregistrate disfuncționalități”, informează Primăria Alexandria.