× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

După datele de la recensământ, suntem 318.896 de cetăţeni cu domiciliul în judeţul Teleorman

Informatia de Teleorman • 02-08-2022, 21:06:18 • 325 vizualizari
 

Un număr de 18,15 milioane de persoane s-au înregistrat până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, reprezentând 95,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). „Pe 31 iulie 2022 a fost finalizată ultima etapă de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reşedinţă obişnuită a populaţiei care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie-27 mai 2022, cât şi prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă. Până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, s-au înregistrat în total 18,15 milioane de persoane, reprezentând 95,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021 (19,02 milioane persoane)”, precizează INS în comunicatul referitor la încheierea recenzării pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021. Primele rezultate ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete şi finale să fie făcute publice la finalul anului 2023. În ceea ce priveşte situaţia recenzării din Teleorman, statistica arată că un număr de 318.896 de cetăţeni s-au autorecenzat ori au fost recenzaţi, procentul la nivelul judeţului fiind de 101,4%, unul dintre cele mai mari din ţară.

 
 
Continuare pe Informatia de Teleorman » Articole Informatia de Teleorman »
 
Datele Recensământ Suntem Cetăţeni Domiciliul Judeţul Teleorman