× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Explozie într-o locuință din Videle / Regulatorul de gaz al unei butelii avea defecțiuni și era folosit în mod incorect

Ziarul Teleormanul • 14-10-2024, 14:00:17 • 52 vizualizari
 

Norocul a făcut ca o femeie, de aproximativ 77 de ani, să scape cu viață, aceasta fiind surprinsă de explozia unei acumulări de gaze, provenite de la o butelie de aragaz. Evenimentul a avut loc ieri, în jurul orei 11.00, în orașul Videle, când o persoană a solicitat ajutorul pompierilor militari, informează ISU Teleorman.

La sosirea salvatorilor, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, s-a constatat faptul că explozia nu a fost urmată de un incendiu, fiind afectate doar bunurile materiale dintr-o bucătărie, iar victima suferise ușoare arsuri la nivelul feței, aceasta fiind conștientă și cooperantă. După acordarea primului ajutor calificat de către paramedicii SMURD, femeia a refuzat să meargă la spital.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit că acumularea de gaze a provenit de la regulatorul de gaz al buteliei, care prezenta defecțiuni și care era folosit în mod incorect de proprietarul locuinței.

Având în vedere acest eveniment și pentru ca cetățenii să fie în siguranță, pompierii militari le recomandă următoarele măsuri de prevenire a incendiilor: verificați periodic buteliile și aparatele de gătit, pentru ca acestea să nu prezinte defecțiuni și luați imediat măsuri de remediere a lor, cu personal specializat, în momentul când le observați. Nu încercați să folosiți diferite improvizații, deoarece ele vă pot pune viața în pericol!; în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare; deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute; nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea; înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise; întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz; umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens; este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului! Verificarea buteliei se va face numai cu emulsie de apă cu săpun!; folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Explozie într-o Locuință Videle Regulatorul Butelii Defecțiuni Folosit