× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Elevii din Teleorman din ce în ce mai răi! 373 de infracțiuni de la începutul acestui an școlar

Ziarul Mara • 16-11-2022, 10:00:13 • 325 vizualizari
 

De la începutul acestui ani școlar au fost sesizate 373 de infracțiuni. 294 dintre acestea au fost în mediul urban și 79 în mediul rural. Din păcate, 340 au fost săvârșite în incinta unităților de învățământ și 33 în zona adiacentă acestora.

Dintre infracțiunile sesizate, cele mai multe au fost de lovire sau alte violențe. Este vorba de nu mai puțin de 232 de cazuri, 180 în mediul urban și 52 în mediul rural. Și de această dată cele mai multe violențe au avut loc în incinta școlii, mai exact 209.

S-au înmulțit și cazurile de furt în rândul elevilor din județul Teleorman. În prima lună a noului an școlar au fost semnalate 43 de infracțiuni de furt. Este vorba despre 37 în mediul urban și 6 în mediul rural. 39 îau avut loc în incinta unităților de învățământ și 4 în zona adiacentă acestora.

Deși am putea crede că elevii sunt în siguranță atunci când ajung la școală, nu e chiar așa. Au fost semnalate 20 de infracțiuni de port sau folosire de obiecte periculoase. 18 în mediul urban și 2 în mediul rural, toate în incinta unităților de învățământ.

Alte 29 de infracțiuni constatate, în luna septembrie 2022, au fost 23 de purtare abuzivă (22 în incinta unităților de învățământ și una în zona adiacentă), 2 de neglijență în serviciu (ambele în incinta unităților de învățământ), una de abuz în serviciu și 3 alte infracțiuni, toate în incinta unităților de învățământ.

În ceea ce privește victimele infracțiunilor sesizate, din totalul de 330 de persoane, 290 au fost elevi, 14 cadre didactice și 4 aparținători ai elevilor, iar ca posibili autori ai infracțiunilor, din totalul de 321, 285 au fost elevi, 5 cadre didactice și 21 de aparținători.

De asemenea, în prima lună de școală, polițiștii au intervenit la 94 de apeluri la 112, dintre care 83 au fost confirmate (68 în mediul urban și 26 în mediul urban). 82 în incinta unităților de învățământ și 12 în zona adiacentă acestora și au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale. 42 dintre acestea pentru încălcări ale normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Polițiștii acționează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă în şcoli, inclusiv pentru reducerea violenței fizice și psihologice (bullying), cu implicarea celorlalte instituții ale statului, cu competențe în domeniu. Prioritatea în domeniul prevenirii criminalității este prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea victimizării categoriilor vulnerabile, în special minori.

Pentru creşterea gradului de siguranţă şcolară, în luna septembrie a anului școlar 2022 – 2023, la nivel național, structurile Poliției Române, în cadrul a 908 planuri de acțiune, au organizat 2.633 de acțiuni, dintre care 410 pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, 306 pe linia absenteismului și abandonului școlar și 1.917 în domeniul rutier.

Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Direcția Siguranță Școlară, precum și structurile similare de la nivel teritorial au desfășurat activități preventive atât în școli, cât și în afara acestora.

Au fost organizate 4.254 de activități cu caracter informativ – preventiv adresate elevilor, în cadrul orelor de curs la care au fost abordate tematici de natură juridică, din care 1.047 privind prevenirea delicvenței juvenile, 986 privind prevenirea infracțiunilor comise cu violență, 804 privind respectarea regimului rutier, 605 despre bullying și cyberbullying, 448 privind prevenirea consumului de droguri, 240 despre infracțiunile contra patrimoniului și 124 cu referire la prevenirea traficului de persoane.

Au fost organizate 2.696 de participări la activități cu caracter educativ – preventiv, dintre care 1.545 de grupuri de lucru tematice cu reprezentanții instituțiilor de învățământ, 776 de instruiri ale cadrelor didactice cu privire la prevederile legale în domeniul violenței școlare, 170 de participări la ședințele cu părinții în vederea prezentării reglementărilor legale în vigoare, precum și a altor aspecte de interes, 205 instruiri ale administratorilor societăților comerciale care cad sub incidența prevederilor H.G. nr. 128 din 30 martie 1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților.

Au fost desfășurate 145 de activități, în cadrul a 21 de programe aflate în derulare, dintre care 16 pentru prevenirea violenței în unități de învățământ, 3 pentru prevenirea traficului de persoane și 2 pentru prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri și substanțe interzise.

Totodată, au fost desfășurate 147 de activități, în cadrul a 30 de proiecte aflate în derulare, dintre care 22 pentru prevenirea violenței în unități de învățământ, 7 pentru prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri și substanțe interzise și 1 pentru prevenirea traficului de persoane, 147 de activități fiind desfășurate în cadrul a 21 campanii aflate în derulare, dintre care 11 pentru prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri și substanțe interzise, 7 pentru prevenirea violenței în unități de învățământ și 3 pentru prevenirea traficului de persoane.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat 1.084 de elevi în situații de risc, dintre care 771 absenteism, 38 abandon școlar, 132 de bănuiți de infracțiuni și 143 de victime ale infracțiunilor.

Au fost efectuate 1.086 de instruiri sau ședințe cu dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice cu privire la evoluția situației operative, procedurile de intervenție și alte aspecte referitoare la siguranța în unitățile de învățământ, iar 561 de elevi aflați în situații de risc au fost consiliați.

Polițiștii au intervenit în cazul producerii a 319 evenimente, fiind sesizate 25 de cazuri de bullying, în 11 dintre acestea efectuându-se cercetări pentru săvârșirea unor infracțiuni.

Claudiu DUMITRACHE

 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Elevii Teleorman Infracțiuni începutul Acestui școlar