× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Pliantul Buclucaș: Alexăndrenii îndemnați să Voteze cu HARALABIE Epure si PROGRAMUI Meciurilor EURO 2024!

Impact News 24 • 07-06-2024, 10:00:53 • 94 vizualizari
 

Ar putea să pară un banc, dar nu este. După o campanie electorală în care Haralambie Epure s-a filmat prin tot orașul citind cu greu niște discursuri și gesticulând mai ceva decât un polițist în intersecție, cireașa de pe tort sau, mai degrabă, bomboana de pe colivă a venit pe final de „turneu”. Candidatul PNL la Primăria Alexandria și echipa sa, din care fac parte și niște cadre didactice (care teoretic ar trebui să aibă ochiul format), au împărțit timp de două zile pliante electorale greșite. Și nu greșite oricum, ci tocmai cu numele candidatului la funcția de primar scris greșit. Și nu oricum greșit…

Așa că oamenii care le-au ieșit liberalilor în cale în zilele de 3 și 4 iunie au primit un pliant în care sunt îndemnați să-l voteze pe HARALABIE Epure și în care au și PROGRAMUI meciurilor care se vor disputa la campionatului european de fotbal.

Ar mai fi de adăugat și că, în același pliant, Franța e scris Frața, dar și ca Ucraina e scris Ukraina, dar pe lângă HARALABIE, parca astea sunt greșeli ce trec neobservate.

De “necazul” candidatului Epure se aude că s-au amuzat până și colegii de partid. Însă dincolo de aspectul caraghios al situației, ce-ar fi de înțeles?

Că Haralambie Epure și echipa sa sunt atât de dezinteresați de subiect încât nici măcar nu s-au uitat peste ce anume dau oamenilor drept material electoral. Ar mai fi o variantă, și anume nepăsarea totală față de oameni și subestimarea acestora, pe principiul – nu contează, oricum nu vede nimeni.

 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Pliantul Buclucaș Alexăndrenii îndemnați Voteze HARALABIE PROGRAMUI Meciurilor