09 Octombrie 2024Sursa: IPJ TR
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea unei femei în vârstă de 43 de ani, din comuna Rădoiești, cercetată în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
În ziua de 8 octombrie, în jurul orei 13:00, polițiștii au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 83 de ani, din comuna Rădoiești, despre faptul că i-ar fi fost sustrasă o sumă de bani.
În fapt, în perioada 20 august - 7 octombrie, în timp ce femeie l-ar fi ajutat la treburile gospodărești, aceasta i-ar fi sustras persoanei vătămate o sumă de bani.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de femeia cercetată, aceasta fiind introdusă în Centrul de reținere și arestare preventivă din municipiul București.
Cercetările continuă sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.