Încă o dată, sportul s-a dovedit cel mai bun amabasador al României în lume.
Sportul românesc a avut o vară remarcabilă începând cu Campionatul European de Fotbal și continuând cu Jocurile Olimpice de la Paris, performanțele sportivilor noștri ne-au bucurat, inspirat și ne-au făcut atât de mândri că suntem români.
Dar avem dreptul să ne mândrim cu succesul lor, chiar dacă meritul le aparține și se datorează unei vieți de sacrificiu și dăruire?
Prețuirea sportivilor noștri nu se măsoară în mulțumiri, felicitări și nici în primiri oficiale. Premiile sunt ale sportivilor medaliați, dar munca și sacrificiile celorlalți? Respectul și aprecierea stă în capacitatea statului de a sprijini obținerea performanței prin strategii și politici adecvate.
Încurajarea sportului de masă, susţinerea performanţei sportive, precum şi dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii sportive sunt piloni strategici prioritari și necesită un buget pe măsură.
Poate că nu vom ajunge niciodată în situația de a avea bugete similare unor țări precum Australia, Marea Britanie, Franța sau Statele Unite, însă cu un buget decent și un sistem transparent de alocare a acestuia pe ramuri sportive putem fi din nou competitivi.
Valoarea noastră principală o reprezintă talentul sportivilor noștri. Pentru istoria sa în sportul mondial, România merită un sistem prin care să putem redeveni competitivi. Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Gheorghe Hagi, Iolanda Balaș, Lia Manoliu, Gabriela Szabo, Ilie Năstase, Simona Halep, David Popovici, și toți ceilalți mari campioni pe care sportul românesc i-a avut și îi are sunt legende care ne-au demonstrat că se poate.
Obiectivul României la aceste Jocuri Olimpice a fost de 6-8 medalii olimpice. Am câstigat deja 8 medalii și Jocurile Olimpice continuă, iar noi sperăm la noi medalii. Totuși, numărul medaliilor olimpice câştigate de România a scăzut drastic în ultimele două decenii, ultima mare performanţă a delegaţiei olimpice româneşti fiind la Jocurile Olimpice de Vară de la Sidney, din 2000, cu 26 de medalii câştigate.
În mai 2023, Guvernul României a aprobat „Strategia Națională pentru Sport 2023-2032”, strategie care poziționează sportul ca prioritate națională și stabilește viziunea de dezvoltare și direcțiile majore pentru următorul deceniu având ca funcție principală direcționarea și coagularea tuturor eforturilor, resurselor și acțiunilor întreprinse într-o direcție coerentă, care să poziționeze sportul ca o prioritate națională. Dar este sportul românesc o prioritate națională? Investim în infrastructură, educație și în pregătirea specialiștilor?
Salut decizia Guvernului de a modifica, prin ordonanţă, Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, în vederea acordării de alocaţii de la bugetul de stat cluburilor sportive de drept privat de către organele administraţiei publice centrale, sumele fiind destinate exclusiv sprijinirii şi dezvoltării activităţii sportive la nivel de copii şi juniori.
Proiectul de act normativ vine să sprijine obiectivele Agenţiei Naţionale pentru Sport privind susţinerea activităţii sportive la nivel de copii şi juniori, asigurând parcursul coerent al sportivilor către înalta performanţă, precum şi promovarea de programe la nivel naţional pentru creşterea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă şi a numărului sportivilor legitimaţi prin promovarea sportului de performanţă la nivel de copii şi juniori.
Astfel, potrivit notei de fundamentare a proiectului, se are în vedere: „identificarea cadrului legal aplicabil alocării de fonduri de la bugetul de stat pentru dezvoltarea sportului la categoria copii şi juniori şi modificarea acestuia prin crearea unui mecanism de sprijin financiar care să permită direcţionarea de fonduri publice, potrivit unor criterii clare, predictibile şi transparente, care să ţină cont de normele şi criteriile de selecţie specifice fiecărei ramuri de sport, implementate de federaţiile sportive naţionale, prin care Guvernul să susţină activitatea grupelor de copii şi juniori din cadrul secţiilor pe ramură de sport ale cluburilor sportive de drept privat, în vederea obţinerii de performanţe sportive la nivel naţional şi internaţional”.
Prețuirea și respectul pe care-l datorăm sportivilor noștri pentru recunoașterea pe care ne-o aduc în lume poate fi demonstrată doar prin decizia de a face din sport o prioritate națională. A investi în sport nu are efecte doar asupra stării de sănătate a populației, dar mai ales are efecte asupra continuității sportului românesc la un nivel de performanță.
Este obligația noastră ca în Parlament să asigurăm legislaţia care să susţină dezvoltarea sportului şi care să permită atragerea investiţiilor private în susţinerea sportului!