× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Clubul Sportiv Municipal Alexandria la Jocurile Francofone

Ziarul Mara • 21-07-2023, 10:00:21 • 45 vizualizari
 

Sfârșitul lunii iulie aduce o veste frumoasă pentru suporterii CSM Alexandria.

Clubul din Alexandria va fi reprezentat de atletul Marius Musteață, selecționat în lotul României pentru Jocurile Francofone.

Marius Musteață este aruncător de greutate și disc, fiind pregătit de antrenoarea Mirela Țermure. El ar fi trebuit să participe și la Campionatele Balcanice, dar, fiind ușor accidentat, a preferat să se refacă și să meargă la Jocurile Francofone.

Competiția dedicată sportivilor din țările francofone va avea loc pe continentul african, în Republica Democratică Congo, la Kinshasa.

Jocurile Francofoniei au loc din patru în patru ani, începând din 1989, această competiție fiind recunoscută oficial de Ministerul Tineretului și Sportului.

România a participat la toate edițiile, mai puțin cea inaugurală. Ca număr de medalii, țara noastră este a treia, după Franța și Canada, la Jocurile Francofoniei.

În programul competiției sunt incluse discipline sportive precum atletism, baschet, tenis etc.

Cornelia RĂDULESCU

 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Clubul Sportiv Municipal Alexandria Jocurile Francofone