Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Potrivit IPJ Teleorman, în ziua de 15 octombrie a.c., în jurul orei 18:15, în timp ce se afla pe islazul din comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat în vârstă de 57 de ani, din localitate, bărbatul necesitând îngrijiri medicale.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea persoanei cercetate pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.