× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Deputatul Cristi Barbu, alături de seniorii localităţii. Comuna Suhaia, campioană la investiţiile cu finanţare nerambursabilă

Informatia de Teleorman • 23-09-2024, 14:00:42 • 69 vizualizari
 

La Suhaia, întâlnirile între deputatul Cristi Barbu şi seniorii localităţii continuă. Evenimentul, denumit generic “Sfatul Înţelepţilor”, cu o tradiţie de peste 15 ani, s-a bucurat de prezenţa a circa 200 de cetăţeni, iar temele principale dezbătute s-au axat pe stadiul proiectelor finalizate sau aflate în derulare dar şi prezentarea unui plan de viitor, a investiţiilor ce urmează a prinde viaţă în comuna Suhaia.

Încă de la începutul discuţiilor, deputatul Cristi Barbu a ţinut să dezmintă unele zvonuri privind sistarea unor investiţii cum ar fi canalizarea sau construirea unui dispensar uman. “Tot ceea ce am promis în decursul anilor, vorbesc de proiecte, sunt realizabile şi aprobate. Referitor la canalizare, au fost unele contestaţii. Însă, lucrurile s-au rezolvat iar în câteva săptămâni lucrările vor începe. Cât priveşte reţeaua de gaze, plan de care s-a ocupat domnul primar din Viişoara, Tiberiu Neamu, licitaţia a fost deja câştigată de către o firmă din Bucureşti. Proiectul referitor la pistele de biciclete este în licitaţie iar uliţele comunale vor fi asfaltate în acelaşi timp cu realizarea proiectului de canalizare, ca să nu fim obligaţi să spargem asfatul pentru introducerea ţevilor de canalizare”, a afirmat Cristi Barbu. Acesta a mai precizat că proiectul alimentării cu apă este finalizat şi urmează a fi finanţat prin PNRR.

Totodată, Cristi Barbu a spus că există un sediu ce poate fi transformat într-un Azil de bătrâni, că discuţiile pe aceasă temă sunt avansate, iar proiectul, dacă se materializează, va fi realizat prin fonduri europene.

Şi vechiul sediu al primăriei, odată cu finalizarea noul spaţiu, va avea o destinaţie precisă, aici urmând a-şi desfăşura activitatea Poşta, Poliţia Locală şi alte departamente, evident, după ce clădirea va fi modernizată, tot prin fonduri europene. “Să ai şapte proiecte pentru dezvoltarea comunităţii locale, unele câştigate, altele în curs de licitaţie, şi toate pe fonduri europene, într-un singur mandat, mă refer la 2020-2024, vă spun că nu s-a mai întâmplat în nicio localitate din judeţul Teleorman”, a concluzionat deputatul Cristi Barbu.

 
 
Continuare pe Informatia de Teleorman » Articole Informatia de Teleorman »
 
Deputatul Cristi Alături Seniorii Localităţii Comuna Suhaia Campioană Investiţiile Finanţare