Lucrările de refacere a zonei pietonale din municipiul Alexandria s-au confruntat cu întârzieri semnificative și o lipsă de transparență în privința termenelor de finalizare. Cu două termene expirate, comunitatea locală primește acum o nouă speranță referitoare la momentul încheierii acestui proiect de anvergură.
Primarul municipiului Alexandria – Victor Drăgușin a declarat că începutul verii ne prinde cu pietonalul finalizat.
„La toate investițiile sunt probleme. Acum depinde și cât de mult e stimulată această percepție, că sunt prost făcute sau sunt extrem de mult întârziate. Eu aș vrea să mai îmi cer scuze (n.r.: se zice: să cer scuze) încă o dată față de toți alexăndrenii pentru disconfortul creat, față de agenții economici care au puncte de lucru în zona pietonală… nu se putea altfel. Decizia pe care am luat-o, de a ataca acest obiectiv important, nu doar din punct de vedere al urbanismului, ci și al mândriei noastre de alexăndreni, toți ne LĂUDAM LA RUDE din alte județe că avem o zonă pietonală, nu toate municipiile reședință de județ au, deci, încă o dată, îmi cer scuze pentru deranj. Întârzieri… la toate contractele din România sunt. Nu cred că este contract realizat în termen. Sunt motive obiective, dar și motive subiective. Sincer, am spus lucrul ăsta și cu echipa cu care lucrez de la primărie, le mulțumesc și lor pentru modul în care se implică, sunt 34 de proiecte, să știți că nu este ușor să gestionezi atâtea proiecte simultan. Firma care lucrează pe pietonal nu este poate cea mai cu experiență firmă în zone pietonale, dar din ce a fost la licitație, sincer, m-am bucurat la acea vreme că au câștigat ei, cunoscând niște oameni, ca oameni, ca firmă poate nu aveau un portofoliu extraordinar de convingător. Am trecut prin criza materialelor, criza prețurilor la materiale, am trecut prin probleme tehnice. Și acum avem o problemă destul de mare, nu știu dacă să o spun, s-ar putea să renunțăm la a treia fântână, cea din dreptul pieței, pentru că trece prin niște canalizări și cabluri, de care nu s-a știut la momentul proiectării. Tot felul de inadvertențe între proiect și teren. Tot felul de mici sau mari probleme au dus la întârzierea acestui obiectiv. Acum, în contract august 2024, discuțiile purtate săptămâna trecută cu constructorul mă încurajează să cred că undeva la începutul verii să terminăm lucrările. Pe fond, partea grea, de pavaj, de granit și de alveole este făcută, sunt lucrările de artă care trebuiesc (trebuie) făcute, au fost aduse și coșuri de gunoi, bănci, sistem de iluminat, ele sunt în șantier la constructor, urmează spațiul verde acum, în primăvară, să înceapă să amenajeze și să amplaseze aceste obiecte stradale. Am avut o discuție și cu proprietarii spațiilor comerciale pentru a-și adapta culorile la pavaj, unii au răspuns pozitiv, alții sunt în lucru, mai avem ceva probleme cu Comalex-ul, care e o instituție de stat, care încasează o grămadă de bani de la chiriași și văd că se mișcă mai încet, o să încerc să am un dialog cu autoritățile de la București care gestionează această societate comercială. Pe fond, o dată cu venirea primăverii, lucrătorii sunt în șantier acum, într-adevăr a fost pe perioadă de sistare. Percepția cetățenilor este foarte importantă. Patru luni de prelungire nu este un capăt de țară”, a spus Victor Drăgușin, la Antena 3 Alexandria, pentru electoratul său.
Doar pentru tinerii care ne citesc și în care avem încredere, am făcut corecturile esențiale în text fiindcă am observat preocuparea primarului de a-și îndrepta campania electorală spre liceeni și considerăm că este de preferat ca ei să țină cont de anumite exigențe lingvistice.
Refacerea centrului pietonal din Alexandria, fără termen de finalizare
Citiți și Centrul pietonal din Alexandria NU a fost finalizat la timp – Alexandria se reconstruiește cu întârziere
CITIȚI ȘI: Dezastrul din centrul Alexandriei, pus pe seama lipsei de granit – Explicațiile halucinante ale primarului
Citiți și: Schemele TEL DRUM continuă: O firmă asociată reabilitează centrul pietonal din Alexandria
Citiți și: ADP Alexandria lasă arborii de pe centru fără apă până la finalizarea șantierului
Citiți și: Lucrările la pietonalul Alexandriei sunt SISTATE! Șantierul, reluat în martie
Citiți și: Incident tragic pe centrul pietonal: Un bătrân a devenit victima neglijenței în șantierul nesfârșit din Alexandria