× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Percheziții în comuna Răsmirești / Un tânăr de 21 de ani, reținut pentru infracțiuni la regimul armelor și munițiilor

Ziarul Teleormanul • 02-02-2024, 10:00:13 • 101 vizualizari
 

Miercuri, 31 ianuarie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în comuna Răsmirești, într-un dosar de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj cinegetic, contrabandă calificată și uz de armă neletală fără drept.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în luna iulie 2023, persoana bănuită, un tânăr de 21 de ani, ar fi achiziționat legal, din afara României, o armă neletală supusă autorizării, fără însă a o declara autorităților vamale la intrarea în țară. De asemenea, arma în cauză ar fi fost folosită de acesta în scopul unor activități de braconaj cinegetic.
În continuarea cercetărilor, față de persoana bănuită a fost dispusă măsura reținerii, tânărul de 21 de ani fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, urmând a fi prezentat instanței de judecată.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului de cercetare penală, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Acțiunile au fost realizate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Teleorman.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Percheziții Comuna Răsmirești Tânăr Reținut Pentru Infracțiuni Regimul Armelor