Primăria Municipiului Alexandria, cu sediul în strada Dunării nr. 139, judeţul Teleorman organizează licitaţie publică, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 13/31.01.2022, H.C.L. nr. 140/24.04.2019, H.C.L. nr. 282/21.12.2009, privind închirierea prin licitaţie publică a unor terenuri aparţinând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, în vederea parcării autovehiculelor.
Persoana interesată are dreptul de a solicita şi de a obţine documentaţia de atribuire numai după ce achita taxa de documentare la Direcția Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Alexandria.
Licitaţia va avea loc la sediul Primăriei municipiului Alexandria din strada Dunării, nr. 139, astfel:
– în data de 14.12.2023: zona bloc P3 – P4, zona bloc P5, zona bloc CO1 – CO2, zona bloc 305 – M. Kogălniceanu, zona bloc 305, zona bloc 306, zona bloc 307, începând cu ora 11.00;
Oferta se depune până la data de 11.12.2023, ora 16:00;
Persoanele interesate pot solicita clarificări privind documentaţia de atribuire până la data de 29.11.2023.
Împotriva licitaţiei se poate face contestaţie în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Domeniu Public – Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Alexandria, telefon 0247/317732, int. 134.