× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Cum să-ți faci o carte de vizită online

Liber in Teleorman • 07-11-2023, 14:00:12 • 64 vizualizari
 

În era digitală, construirea un profil personal online relevant și atrăgător este esențială pentru a-ți dezvolta cariera și a atrage oportunități profesionale valoroase. Indiferent dacă ești în căutarea unui nou job, dorești să-ți promovezi expertiza sau să-ți dezvolți afacerea, un profil digital personal bine gestionat poate deschide uși și poate amplifica impactul în domeniul tău de activitate. Iată câteva sfaturi pentru a-ți construi un profil digital personal cu scop profesional de succes:

Alege platformele potrivite: Identifică platformele de social media și rețelele profesionale care sunt relevante pentru domeniul tău de activitate. LinkedIn este esențial pentru aspectul profesional, dar poți considera și alte platforme, precum Twitter, Instagram, sau un blog personal, în funcție de tipul de conținut pe care dorești să îl promovezi.

Foto de profil și titlu profesionist: O fotografie de profil clară, în care ești prezentabil și zâmbitor, și un titlu care evidențiază poziția ta și expertiza profesională sunt extrem de importante. Aceste elemente dau prima impresie și pot influența decizia potențialilor angajatori sau parteneri.

Prezintă-te concis și convingător: Sectiunea „Despre mine” sau „About” de pe platformele tale digitale ar trebui să conțină o descriere concisă și atrăgătoare despre tine, experiența ta și expertiza în domeniul tău de activitate. Folosește un limbaj clar și profesional, evitând jargonul excesiv.

Conținut de calitate: Publică conținut relevant și de calitate pe platformele digitale. Acest conținut poate fi articole de blog, videoclipuri, infografice, sau postări care oferă valoare pentru audiența ta și arată experiența și cunoștințele tale în domeniul tău de activitate.

Actualizează regulat: Menține-ți profilul digital actualizat și activ prin adăugarea de conținut nou și prin interacțiune constantă cu audiența ta. Fi prezent și implică-te în discuții relevante pe platformele sociale și rețele profesionale.

Dezvoltă-ți competențele digitale: În era digitală, este important să fii confortabil cu utilizarea instrumentelor și tehnologiilor digitale. Dezvoltă-ți competențele digitale prin participarea la programe de formare, cursuri online sau alte resurse relevante.

Construiește-ți rețeaua profesională: Pe lângă conținutul postat, fii activ în extinderea rețelei tale profesionale. Conectează-te cu profesioniști din domeniul tău, participă la evenimente de networking și folosește-ți profilul digital pentru a stabili legături profesionale valoroase.

Profilul digital este cartea de vizită online a fiecăruia, o condiție necesară – dar nu suficientă – pentru succesul profesional. Construirea profilului virtual este una dintre primele și cele mai importante teme ale cursurilor de competențe digitale din cadrul proiectului „Tech National Digital SME”, implementat de Consiliul Național al IMM-urilor din România și care se adresează angajaților din regiunea Sud Muntenia și Sud-Est (mai puțin ITI Delta Dunării). Proiectul este parte din efortul de recuperare a deficitului în competențe digitale și are ca obiectiv îmbunătățirea nivelului de cunoștințe, competențe și aptitudini digitale al angajaților din zonele menționate anterior. În cadrul „Tech National Digital SME”, 315 angajați participă la programe de formare în domeniul competențelor digitale (nivel de bază, avansate sau cursuri dedicate specialiștilor din domeniul IT).

Prin „Tech Nation Digital SME”, angajații învață despre ce înseamnă un profil virtual, SEO, Google Ads, cum pot folosi Youtube-ul în avantajul lor, elemente ce vizează comerțul electronic și securitatea cibernetică, dar și aspecte avansate precum cursuri de programare în diverse limbaje specifice. În urma finalizării cursurilor, minim 287 (91% din cei 315 de participanți la cursuri) de persoane vor fi certificate în domenii relevante pentru zona digitalizarii. Mai mult, în cadrul proiectul „Tech Nation Digital SME” minimum 72 de IMM-uri vor fi sprijinite în vederea elaborării și introducerii unor programe de învățare la locul de muncă, focusate pe alfabetizarea digitală a angajaților, care să permită anticiparea și adaptarea la evoluțiile specifice mediului economic actual caracterizat de un dinamism accentuat.

Proiectul „Tech Nation Digital SME” (Cod My SMIS – 143034) este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România și are o valoare totală de 4.665.731,06 lei, din care 4.665.731,06 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

 
 
Continuare pe Liber in Teleorman » Articole Liber in Teleorman »
 
Să-ți Vizită Online