Astăzi, de la ora 15:00, antrenorul principal al echipei rosiorene, profesorul Cristian Negru, a strigat adunarea. Au răspuns ,,Prezent!”, la Stadionul Municipal, nu mai puțin de 26 de jucători.
În ceea ce privește noutățile din lot, s-au întors, de la CSM Alexandria, juniorii Eric Voicu, Mario Cobzaru și Dănuț Dobre, toți evoluând la mijlocul terenului. În tur, aceștia au evoluat, sub formă de împrumut, pentru grupa U19 a CSM Alexandria, cu care s-au calificat în play-off-ul Campionatului Național U19. De asemenea, clubul roșiorean s-a înțeles și cu mijlocașul ofensiv Codruț Anghel (29 de ani), liber de contract, care a evoluat ultima oară pentru CS Universitar din Alba Iulia. Antrenorii echipei evaluează în această perioadă și câțiva jucători aflați în probe, având sub observație și mai mulți jucători de la echipa secundă. În plus, se poartă negocieri cu alți jucători, care să întărească posturile pe care staff-ul tehnic le consideră deficitare. Odată ce totul va fi cert, vom reveni cu vești în acest sens!
Au părăsit clubul în această iarnă, jucătorii: Cristi Toilă (destinație necunoscută), Marius Aldescu (CSC Șelimbăr) și Sebastian Ivan (SCM Râmnicu Vâlcea). Primul meci oficial din 2024 pentru Sporting, va fi Derby-ul județean cu Cetatea Turnu Măgurele, de pe teren propriu, vineri, 8 martie, de la ora 15:00.