USR deschide lista pentru Bruxelles cu un primar performant, Elena Lasconi, ale cărei politici și rezultate la Câmpulung nu au fost contestate de nimeni și care a reușit, printre puținii, să păstreze acel suflu nou al politicienilor din vocație, nu din profesie, pe care USR l-a jucat încă de la înființare. Ar putea fi însă și o capcană.
Elena Lasconi își încheie primul mandat de primar, unul în care a reușit să imprime un ritm constant al administrației publice care să pună accentul pe locuire și funcționalitate. Este un exemplu de administrator al unui oraș care a știut să cheltuie fondurile europene, cu un profil asimilat mai degrabă funcției administrative decât rolului politic.
La prima vedere, nimeni nu pare a fi mai potrivit pentru un loc în Parlamentul European pe listele USR: Lasconi are avantajul de a reface profilul originar al usr-istului, unul în care prevalează structura de ONG-ist în fața celei politice și componenta tehnocratică. Acesta ar fi însă un avantaj pentru USR. Cum stă electoratul în această ecuație, ce i se cere și ce (nu) i se promite?
Întrebată expres dacă va candida la alegerile europarlamentare, acum ceva vreme, Elena Lasconi a afirmat că nu intenționează să lase Câmpulung pentru altă funcție. De altfel, una dintre constantele de mesaj ale celor care s-au dovedit a fi buni administratori de oraș e că e nevoie de continuitate și mai ales de timp, pentru ca locuitorii să poată beneficia de schimbări integrate în bine, în ceea ce privește locuirea și funcționalitatea orașului în care trăiesc.
Dacă lucrurile funcționează la Câmpulung și sunt puse pe făgaș, de ce renunță primarul la jumătate de drum? Pentru un loc de europarlamentar? E o întrebare la care USR și Elena Lasconi vor trebui să răspundă fățiș și sunt două variante de răspuns:
Lista USR continuă cu Dan Barna și Vlad Voiculescu, cel din urmă având avantajul, la fel ca Elena Lasconi, de a putea mobiliza un electorat reprezentativ pentru USR-ul de la începuturile lui politice, mult mai axat pe zona civică.
„De foarte multe ori am văzut la partidele noi cu format progresist, cum este și USR-ul, tentația de a vorbi foarte mult despre zona de corupție și, în general, dacă ne uităm la mesaje, USR pare mai degrabă fără ceva, fără corupți, fără penali în funcție publică.
Ei bine, e important ca USR să se maturizeze și cred că o să-i prindă bine din acest punct de vedere combinația cu pragmatismul PMP-ului și al Forței Dreptei, unde sunt și operatori politici care au experiență îndelungată politică.
Pentru a fi cu adevărat o alternativă, trebuie să fie o forță cu ceva, pentru ceva, care face ceva, nu doar care ne explică nouă cum ar fi bine fără ceva”, spunea analistul politic Radu Magdin, într-un dialog cu spotmedia.ro.
Miza pentru USR este majoră, pentru că dacă ratează angajamentul față de propriul electorat la europarlamentare și aici e important pe ce scenariu de promisiune va merge cu Lasconi – renunță la Câmpulung pentru o reprezentare națională sau doar joacă un rol politic, trage lista și rămâne acolo unde are de terminat proiecte, la Câmpulung? – alegerile legislative și apoi cele prezidențiale vor deconta.
Or, o simplă contrapondere la AUR nu e eficientă, dacă vrea să se prezinte ca alternativă credibilă, USR (și alianța cu PMP și Forța Dreptei) vor trebui să dea replică unui eventual Bloc Democratic PSD/PNL, în condițiile în care tot Klaus Iohannis va fi la butoane, pentru o desemnare de prim-ministru.
The post Pe cine vrem la Bruxelles: dubla miză pentru USR, cu Lasconi cap de listă appeared first on spotmedia.ro.