Polițiștii din Videle au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană având permis necorespunzător categoriei, în cazul unui eveniment rutier, care s-a întâmplat seara trecută, puțin după ora 23:00, pe raza localității Trivalea-Moșteni.
Din nefericire, șoferul unui autoturism ce tracta o remorcă a accident mortal un tânăr aflat pe o trotinetă.
„Din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, în timp ce un bărbat de 41 de ani, din municipiul Alexandria, conducea un autoturism pe DJ 504, în localitatea Trivalea-Moșteni, autoturism care tracta o platformă auto, ar fi acroșat un tânăr de 19 ani, din Trivalea-Moșteni, care se deplasa pe o trotinetă electrică, nesemnalizată corespunzător, pe marginea drumului. În urma accidentului rutier a fost înregistrat decesul tânărului”, se arată în comunicatul emis de IPJ Teleorman.
Șoferul nu consumase băuturi alcoolice în momentul producerii evenimentului rutier. Polițiștii au mai constatat și faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul de vehicule pe care îl conducea, masa totală maximă autorizată a acestuia depășind 3.500 de kg. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.