× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

LISTĂ / Câți bani au primit primăriile din Teleorman de la Consiliul Județean

Ziarul Teleormanul • 17-01-2023, 14:00:07 • 312 vizualizari
 

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Teleorman de luni, 16 ianuarie 2023, unul dintre proiectele aprobate de consilierii județeni a vizat repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 38.176 mii de lei, corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2023.

În urma votului unanim, s-a aprobat repartizarea acestei sume, destinată susținerii programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.

Suma de 38.176 mii lei constituie fond la dispoziția Consiliului Județean și se repartizează intergral în anul 2023 comunelor, orașelor și municipiilor , prin hotărâre a Consiliului Județean.

În scopul repartizării acestei sume, Consiliul Județean a solicitat unităților administrativ-teritoriale teleormănene prezentarea de cereri pentru acordarea sumelor. Cea mai mare sumă acordată a fost de 1.000.000 de lei pentru municipiul Alexandria, în timp ce comunele Talpa și Olteni au primit cele mai mici sume, și anume câte 160.000 de lei.

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
LISTĂ Câți Primit Primăriile Teleorman Consiliul Județean