26 Noiembrie 2024Sursa: IPJ TR
Poliţiştii din cadrul Serviciului rutier Teleorman au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări, în cazul unui bărbat depistat în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe drumurile publice și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În seara de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 21:00, în timp ce își exercitau atribuțiile de seviciu, poliţiştii au oprit pentru control, în comuna Poroschia, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat de 40 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul figurează neînmatriculat.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,22 mg/l alcool pur in aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.