× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Medicul acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetițe de 11 ani a fost trimis în judecată

Impact News 24 • 22-09-2022, 14:00:36 • 14 vizualizari
 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

CITESTE SI: Doctor de familie, arestat preventiv după ce ar fi molestat o fetiță de 11 ani

„La data de 08.09.2022, organele de cercetare ale poliției judiciare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria au înregistrat cauza penală și dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, constând în aceea că, la data 08.09.2022, în jurul orei 17.30, prin constrângere, o persoană de sex masculin, în vârstă de 50 de ani, din comuna Ștorobăneasa, a sâvârșit acte de natură sexuală aspura unei minore de 11 ani, în timp ce victima se afla în locuința făptuitorului.

Ulterior, în cursul urmăririi penale, a fost dispusă luarea măsurii reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 08.09.2022 față de inculpat (suspect la momentul luării măsurii) iar la data de 09.09.2022 cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria a solicitat luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, măsura fiind încuviințată de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alexandria.

Facem precizarea că nu a existat o legătură între profesia de medic a inculpatului și infracțiunea săvârșită.

La data de 21.09.2022, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria a emis rechizitoriul în cauza penală și a dispus trimiterea în judecată a inculpatului în stare de arest preventiv pentru infracțiunea precizată anterior.

Facem precizarea că dispoziția de punere în mișcare a acțiunii penale nu este de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție a inculpatului, acesta fiind o etapă obligatorie a procesului penal, eventuala vinovăție urmând să fie stabilită de către instanța de judecată după parcurgerea judecății

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Medicul Acuzat Agresiune Sexuală Asupra Fetițe Trimis Judecată