Alin Pânzaru este noul antrenor al celor de la CSM Alexandria, după ce conducerea clubului a decis rezilierea înțelegerii cu Ștefan Odoroabă, în condiții amiabile. Alin Pânzaru a mai pregătit CSM Alexandria în 2019, de unde a plecat direct în primul eșalon, ca secund la UTA Arad. Ca principal, noul tehnician al alexăndrenilor a mai antrenat Dacia Unirea Brăila și Oțelul Galați, iar ca asistent acesta a fost banca celor de la UTA Arad, cum aminteam, dar și Universitatea Craiova. CSM Alexandria se află la coada clasamentului în acest moment, cu 5 înfrângeri în cele 7 partide disputate în liga secunde. Joia aceasta, alexăndrenii au meci tare în Cupa României. CFR Cluj va fi adversara CSM-ului în primul meci din grupele competiției.
Articolul ALIN PÂNZARU, NOUL ANTRENOR DE LA CSM ALEXANDRIA apare prima dată în Antena 3 Alexandria.