× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Percheziții în Teleorman într-o cauză privind infracțiunea de trafic intern de droguri de risc

Ziarul Teleormanul • 11-10-2024, 14:00:06 • 61 vizualizari
 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 31 și 36 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc.

Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada iunie – octombrie 2024, acestea ar fi procurat, deținut și comercializat cantități de drog de risc, canabis, către consumatori din județul Teleorman.
În urma celor 4 percheziții domiciliare efectuate la data de 9 octombrie a.c., la locuințele persoanelor cercetate, în comuna Salcia, municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman și orașul Bragadiru, județul Ilfov, au fost descoperite și ridicate  aproximativ 300 de grame de canabis, obiecte purtând urme de substanță, grindere și cântare electronice, precum și alte mijloace de probă.
Miercuri, 9 octombrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman au dispus reținerea celor două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc.

Joi, 10 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Teleorman a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Teleorman și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Percheziții Teleorman într-o Cauză Privind Infracțiunea Trafic Intern Droguri