Un accident rutier s-a produs în ziua de 12 decembrie a.c în jurul orei 12,00, , pe raza comunei Năsturelu ,evenimentul fiind sesizat la Poliția Orașului Zimnicea prin apel la numărul unic de urgență 112 .
Autoturismul condus de către o tânără în vârstă de 21 de ani, din localitate, a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu gardul și peretele unui imobil. La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman și o ambulanță de stingere.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a celor trei pasagere, o femeie de 36 de ani și două minore, în vârstă de 5, respectiv 13 ani, toate din comuna Năsturelu. Victimele conștiente și cooperante, neîncarcerate cu diferite traumatisme au fost transportate la Spitalul Orășenesc Zimnicea pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul indicând faptul că femeia nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii accidentului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt.
Tot marți 12 decembrie, în jurul orei 14,00 s-a produs un alt accident rutier în Alexandria pe strada Dunării (la filatură), în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD si un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman. În urma accidentului produs au rezultat două victime care au fost asistate medical la fața locului, acestea refuzând să meargă la spital.
Mircea OLTEANU