Miercuri, 9 octombrie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat sumele necesare decontării facturilor pentru obiective de investiții realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
La nivelul județului Teleorman, au fost făcute plăți către trei primării, astfel: Primăria Crângeni a primit suma de 83.886,63 lei, Primăriei Alexandria i-au fost alocați 8.797,53lei, iar Primăria Islaz a primit 796.762,95 lei.
Celor trei unități administrativ-teritoriale din Teleorman le-au fost alocate sumele solicitate pentru decontarea lucrărilor efectuate la proiecte aflate în implementare în cadrul componentelor C10 – Fondul Local (Crângeni și Islaz), respectiv C15 – Educație (Alexandria).