× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Patru ore de luptă cu flăcările la Crevenicu / Scânteile de la un aparat de sudură au aprins vegetația uscată și apoi focul s-a propagat rapid la un depozit de furaje

Ziarul Teleormanul • 09-07-2024, 14:00:06 • 28 vizualizari
 

Intervenție dificilă a pompierilor militari teleormăneni la Crevenicu. Potrivit reprezentanților ISU Teleorman, aproape patru ore s-au luptat pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle pentru a stinge un incendiu de anexe gospodărești, reprezentând construcții din lemn pe o suprafață de aproape 150 mp, în care se aflau peste 20 t de plante furajere, 15 t de lemne de foc, 2 t de cereale și 5 animale mari. Cu ajutorul a trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și două autocisterne, au reușit să salveze în totalitate casa de locuit, care se afla în imediata apropiere a incendiului, precum și alte două anexe gospodărești, cu bunurile materiale aferente. În ajutorul salvatorilor au acționat și autoritățile locale, care au trimis un buldoexcavator, foarte util în crearea de spații și în degajarea materialelor arse. Proprietarul, în încercarea de a stinge focul până la sosirea pompierilor, a suferit ușoare arsuri pe spate însă, după acordarea primului ajutor din partea paramedicilor SMURD, a refuzat să meargă la spital. Din primele cercetări efectuate la fața locului, precum și din relatările proprietarului, a reieșit că focul a izbucnit de la scânteile unui aparat de sudură, care au aprins vegetația uscată din jur și apoi s-a propagat rapid la depozitul de furaje.

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Luptă Flăcările Crevenicu Scânteile Aparat Sudură Aprins Vegetația Uscată