Și totuși, spunea un poet obscur, un suflet uitat de lume, la numele căruia alții strâmbau din nas, că adevăratele înfrângeri nu sunt eșecurile, ci renunțările la vis. Cuvintele lui răsună în mine ca un ecou al unei speranțe pierdute.
Poate din cauza lui, din cauza acestui mesaj ascuns în versuri, mă voi întoarce din drum cândva. Sau chiar acum! În clipa asta! O, da, ar fi fantastic să văd cum coșciugul temerilor mele se transformă în scrum, să las flacăra pasiunii să ardă tot ce am crezut că este definitiv.
”Ha..ha…ha”… Viață, tu ești cea care râzi ultima. Și voi, oameni necunoscuți, dar buni, voi care treceți pe lângă mine fără să știți luptele interioare, vă mulțumesc. Pentru că, în fiecare dintre voi, văd o scânteie a acelui vis nerenunțat, o promisiune că totul este încă posibil…
Mihail TĂNASE